Cu toții avem nevoie de povești. Mai ales de acelea care ne amintesc că alegerea binelui este cea mai bună alegere și că poate fi mereu făcută.

~ Spune-mi o poveste pentru suflet ~

Ilinca Caziuc citește povești pentru suflet

Are opt ani și trei luni și crede că cel mai frumos timp e timpul petrecut în compania cărților sale preferate. În cadrul proiectului „Spune-mi o poveste pentru suflet”, Ilinca le vorbește și altora despre acestea. Filmele în care recomandă cărți sunt regizate, filmate și editate de chiar [...]

Concursul lunii iunie: „Născuți din inimă”

Dragi iubitori de povești pentru suflet,   E vacanță, e timp de joacă, e vremea pentru un nou concurs organizat de „Spune-mi o poveste pentru suflet”. Așa cum deja știți, acesta se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani și are două secțiuni: arte plastice [...]

Cartea cuvintelor dispărute? Nu! Cartea cuvintelor salvate

  Regretatul Mircea Stanciu (1978 - 2019) a studiat istorie și științe sociale în România și în Canada, urmând studiile doctorale la Universitatea Laval din Quebec. S-a implicat în multe proiecte educative pentru copii. Tată a trei copii, Mircea Stanciu a încercat, prin cărțile și activitățile lui, să [...]

Concursul lunii: „Copilăria este bucuria”

  Dragi iubitori de povești pentru suflet, „Spune-mi o poveste pentru suflet” vă invită – în fiecare lună – la un concurs cu premii de suflet. Acesta se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 12 ani și are două secțiuni: arte plastice și literatură.   Prima [...]